Vai de şliţul nostru!

Oricât ai fi de calm, prin natura firii ori a împrejurărilor, nu poţi, parcă, să nu dai cu muştarul, cu pepenii sau cu şoşonii – fiecare după posibilităţi – de toţi pereţii când vezi cât tapaj s-a făcut pe seama faptului că vestitul, inconfundabilul fotbalist Adrian Mutu a ajuns, cu pilulele lui de slăbire cu tot, un caz naţional. Suntem vai de şliţul nostru, însă ne roade măciulia creierului când auzim coşcogea ştirea, cum că fostul decar al naţionalei de fotbal a României a fost prins cu sibutramina-n guşă.

Câtă vreme a dat bine cu picioru-n minge, fanii Fiorentinei l-au alintat pe Mutu, zicându-i “Il Fenomeno”. Acum au lăsat-o întrucâtva mai moale, aşteptând verdictul instanţelor de specialitate. E şi normal să fie aşa, până şi un “fenomeno” poate avea rateurile lui în viaţa de zi cu zi. Dacă a greşit, să plătească. Dacă a căzut aiurea în fântână, să se ridice de-acolo şi să joace fotbal, că doar de-aceea e plătit, nu-i aşa? Din acest punct de vedere, italienii par mai pragmatici decât noi (asta nu înseamnă neapărat că şi sunt).

În vreme ce Executivul condus de clujeanul Emil Boc ia tot felul de măsuri de criză, profund antipopulare, la televizor, pe fel şi fel de posturi, i se alocă un spaţiu enervant de larg unui personaj frivol precum Mutu. Cine e acest Mutu, la urma urmei, decât un muştiuc de fotbalist talentat, dar căruia talentul îi e eclipsat de un comportament obositor, de puşti răzgâiat căruia îţi vine să-i dai cel puţin două palme la fund? Ar trebui să ne respectăm valorile, să vorbim, la televizor sau la o cafenea afumată, despre ele, iar nu despre nişte personaje burleşti, precum Mutu. Se duce de-a berbeleacul economia naţională, creşte în fiecare zi numărul şomerilor din ţara asta, dar noi vorbim de Mutu.

Cine e acest Mutu? În mod cert o ratare pur românească în faţa porţii goale. Goale de speranţă.