Bătaie cu avocaţi clujeni
Avocaţii nu se duelează doar cu pledoarii în instanţă, ci şi cu pumnii, palmele şi, în cazul domnişoarelor, unghiile. Au demonstrat-o un avocat clujean pe nume Romulus Luca şi asistenta sa, Mădălina Miron. Ea susţine că el ar fi agresat-o şi i-ar fi citit fără drept corespondenţa, în timp ce el neagă toate acuzaţiile şi se apără chiar cu un certificat medico-legal despre care spune că l-ar fi obţinut după ce ea a sărit să-l zgârie pe faţă.
Dacă adăugăm la toate astea şi ameninţări, plus o posibilă poveste de amor, reiese că viaţa în Baroul Cluj nu-i deloc pe cât de liniştită pare.
Citeşte în VIAŢA CLUJEANULUI de săptămâna asta, în exclusivitate, declaraţiile medicului clujean care a participat la descoperirea unui tratament care le dă noi şanse bolnavilor de cancer pulmonar. Noul mod de a trata pacienţii le poate prelungi viaţa cu ani buni, iar doctorul a povestit doar pentru VIAŢA CLUJEANULUI cum a reuşit să fie primul autor al noului studiu publicat recent.
De o viaţă, un clujean merge pe urmele Universităţii! Nea Costică are 80 de ani, iar ultimii 70 şi i-a petrecut mergând pe jos la meciurile U Cluj, indiferent dacă acestea se jucau acasă sau în deplasare. Cu siguranţă, omul nu mai ştie câte mii de kilometri a parcurs. Pleacă uneori cu zile înainte de acasă ca să fie la timp la meci. Cum a pornit pe acest drum şi unde ar vrea să mai ajungă nea Costică, aflaţi din Viaţa CLUJEANULUI din această săptămână.
Nu uitaţi că VIAŢA CLUJEANULUI apare acum împreună cu TV Magazin, un ghid TV complet, care cuprinde nu doar programul televiziunilor, ci şi sugestii de timp liber în Cluj, programul filmelor, concertelor şi evenimentelor din cluburi, integrame şi sudoku, bancuri şi materiale despre cele mai populare vedete.


